Finlandezul Ilari Sahamies (Ziigmund, Sutrakama, Ilari_FIN, The Omaha Kid) a câștigat de două ori campionatul național de biliard. La masa de biliard s-a întâlnit și cu Patrik Antonius. Tot acolo au hotărât împreună să învețe să joace poker.
La început Ilari umbla regulat la Grand Casino din Helsinki, unde pierdea banii câștigați ca vânzător la stația de benzină sau ca operator la centrala telefonică. După primul an, în care nu-i mergea jocul, a acumulat cunoștințele necesare, ca în anul următor să realizeze un profit de 70.000 euro.
În ultima vreme juca în mod regulat în sala Full Tilt Poker la mesele de $200/400. Nu-l interesa cine-i era adversarul, juca regulat heads-up împotriva lui Phil Ivey sau David Benymine. A participat și la "Big Game" din Las Vegas, unde a reușit să câștige. Se zvonește că se așeza des la masă beat.
Am formulat ideea de mai sus la trecut, pentru că se zvonește pe forumurile de poker că și-a perdut bankrollul. Să vedem când revine.
Despre firea lui putem să ne dăm seama și din modul în care vorbește despre adversari. Astfel pe Gus Hansen îl numește "cel mai mare fish online", iar pe David Benyamine "homosexual durduliu".
Îi place să dea porecle adversarilor săi, unele nu lipsite de umor:
- Patrik "arăt atât de bine" Antonius
- Patrik "beau în fiecare diminieață turmix de proteine" Antonius
- Phil "sunt pur și simplu rege" Ivey
Lui Ziigmund îi place pericolul, îi place să joace la mizele cele mai mari și să-și asume riscuri uriașe. Spune că jucând la siguranță, niciodată nu o să ajungi în frunte. După el este mult mai important, să ai curajul să ridici la momentul oportun. Dacă vrei să ai succes, trebuie să ai în vene sânge de jucător de noroc.
Datorită agresivității lui, rezultatele sale prezintă o fluctuație uriașă. Sunt zile în care încheie căte o sesiune cu minus 400.000$, iar peste căteva ore se așează iarăși la masă și câștigă peste 800.000$.
Ilari Sahamies are rezultate notabile și în turneele live, până în prezent a obținut în total premii în valoare de 139.982$.
Despre Ziigmund mai puteți citi și în aceste topicuri:
Mesele high stakes la Full Tilt Poker
Guy Laliberte din nou pe Full Tilt Poker