- Exploziile de bucurie necontrolate sau comportamentele necorespunzătoare vor putea fi pedepsite.
- A fost inclus în regulament că jucătorii descalificați nu au dreptul la nici un fel de despăgubire. Jetoanele jucătorului descalificat vor fi luate de pe masă, cu excepția cazurilor când jucătorul părăsește masa din motive de sănătate sau alte motive personale. În aceste cazuri jetoanele rămân pe masă, până ce vor fi mâncate de blinduri.
- A fost abrogată o prevedere foarte criticată anul trecut. Este vorba despre faptul că anul trecut dacă un jucător la sfârșitul partidei își arăta o carte, era obligat să o arate și pe cealaltă, dacă oricare jucător de la masă solicita acest lucru. Astfel din nou a devenit posibil să se arate doar o singură carte, bineînțeles numai după terminarea partidei.
- Au fost precizate reglementările referitoare la telefoanele mobile și alte instrumente electronice. Aceste instrumente pot fi folosite doar dacă jucătorul este la o distanță de cel puțin o masă de la masa sa. La masă nu se pot folosi instrumente care se pot conecta pe internet, sau pot expedia scrisori electronice. Nu se pot folosi nici Blackberry, iPhone sau iTouch.
- Aplicarea inscripțiilor, reclamelor și promoțiilor pe hainele jucătorilor au fost reglementate astfel că nu pot avea o suprafață mai mare de 12x12 inch. Pe fiecare articol de îmbrăcăminte numele unei firme poate figura doar o singură dată, iar în cazul în care jucătorul ajunge la o masă televizată, nu poate să folosească alte reclame decât cele pe care le-a folosit deja în timpul zilei.
- Noul regulament conține precizări referitoare la timpul de gândire. Jucătorii au dreptul să cheme ceasul (calling-for-clock) în cazul în care jucătorul aflat la rând nu a acționat de minim trei minute. După solicitarea ceasului, jucătorul respectiv mai are la dispoziție un minut, după care începe o numărătoare inversă de zece secunde. Dacă jucătorul respectiv nu acționează nici în acest interval de timp, cărțile îi sânt foldate automat.
Cei interesați pot cunsulta codul în limba engleză, aici

Jerry Yang - Campionul WSOP 2007 - Main Event
Clasamentul concursului principal de anul 2007 și premiile obținute:
1. Jerry Yang 8 250 000$
2. Tuan Lam 4 840 981$
3. Raymond Rahme 3 048 025$
4. Alex Kravchenko 1 852 721$
5. Jon Kalmar 1 255 069$
6. Hevad "Rain" Khan 956 243$
7. Lee Childs 705 229$
8. Lee Watkinson 585 699$
9. Philip Hilm 525 934$